De mai multa vreme, vreau sa scriu, spre totala nedumerire a celui care citeste, macar cateva cuvinte despre un hobby, tipic mic-burghez, pe care l-am gasit si il gasesc fermecator: Trains Spotting-ul.
Avand o oarecare istorie si fiind raspandita aproape exclusiv in spatiul anglo-saxon, ocupatia de fata exclude genetic orice apropiere a spitei latine. Aproape orice membru al acestei comunitati certarete si lenese il percepe ca neinteligibil, se scarpina in cap inclusiv cu piciorul cand aude de el si de cele mai multe ii respinge existenta cu atitudinea ardeleanului care vazand girafa a exclamat “Asa ceva nu exista!”.
Adeptii initiali ai acestui hobby erau inarmati cu un carnet si un creion. Tinta acestei ocupatii era localizarea in traficul feroviar a anumitor locomotive, tipuri de vagoane sau garnituri de tren a caror prezenta intr-un anumit punct era notata dimpreuna cu modelul, directia deplasarii si tipul de echipament.
Ruda mai bogata a acestui hobby, fotografiatul trenurilor, are la baza aceeasi preocupare pentru modele si ani, este in anumite momente mai “palpitanta” intru-cat pentru o poza buna se cere si un anumit peisaj, iar cand devine serioasa, implica si anumite costuri legate de deplasare pentru a putea fotografia garnituri speciale, care circula numai in anumite ocazii.
Ca sa adoptati o privire si mai pierduta, va anunt ca in epoca moderna, acesti: railway buff-eri, foamers, grizzers, Zeds sau cum vreti sa-i denumiti pe minunatii slujitori ai ferroequinology-ei ( exista, exista!), sunt dotati cu pagere, telefoane mobile, site-uri cu tabele, toate menite sa transmita sau sa fixeze aparitia unui anumi tren, intr-un anumit loc, la un moment dat. Indiscutabil acesti oameni stiu extrem de multe despre istoria cailor ferate, fabricanti, locomotive si vagoane.
Alte rude: colectionarea biletelor de tren, a orarelor si tabelelor de plecari-sosiri, inclusiv cele publice, a diverselor obiecte care tin de activitatea feroviara, explorarea liniilor abandonate etc.
Acum, in cazul in care v-am convins (si stiu ca am facut-o) sa adoptati acest hobby, stil de viata, va anunt ca in cazul in care va faceti griji excesive cu privire la batranete, cand n-o sa mai puteti alerga dupa trenuri, exista o categorie de railfans care studiaza istoria infrastructurii, legislatiile, operatiunile financiare si vechile planurile de dezvoltare a retelelor de cai ferate, inclusiv cele care nu au mai ajuns la un rezultat.
Dupa cum vedeti, nu-i lucru de şagă si daca stati bine de tot si va ganditi, realizati ca, in mijlocul preocuparilor legate de crize economice, sfarsituri ale lumii si panici cotidiene nejustificate, ideea ca exista “absurda” posibilitate sa va luati un carnetel, un aparat foto si sa umblati pe coclauri dupa batranii balauri de fier, va da o imagine mai frumoasa si mai apropiata de realitate a vietilor noastre.
P.S:Daca sunteti din Bucuresti si deja v-ati repezit sa impachetati ca sa fugiti sa fotografiati un tren, va sugerez sa o luati usor: exista si fani ai metroului care se ocupa cu acelasi lucru. :-)
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu