Am sa incerc in zilele care urmeaza sa fac un necesar (ce apucatura tipic mic-burgheza) al lucrurilor pe care un gentleman respectabil ar trebui sa le posede nu atat in garderoba, fara sa o excludem total, dar in general in viata sa. O sa spuneti ca am devenit consumerist. Nu va repeziti, o parte din lucruri nu se pot cumpara. (E adevarat o alta parte se pot doar mosteni.)
Nu am sa le asez intr-o ordine logica fiindca… pana la urma e blog-ul meu si fac ce vreau. In schimb am sa fac teoria chibritului asupra fiecaruia, ca sa plezneasca de ciuda corporatistii, cei cu “expertiza”, managerii si toti cei care nu au timp pentru batutul apei in piua. Dragii mei, eu am tot timpul din lume, apa curata si o piua in care neamul meu bate de cateva secole fiindca asa sunt lucrurile dintotdeauna: unii trebuie sa munceasca in timp ce altii, cand vine vorba de munca, exclama din adancul fiintei: Travailler? Mon cher, c’est horrible!
Asadar, lucrul asupra caruia ma voi opri intaia data este bulevardul.
Ab initio tre’ sa spun ca nu e un lucru ci o fiinta, fiindca se poate gasi in doua stari: traieste sau e mort. De-un exemplu: “Soseaua” din Bucuresti era cu, sa zicem 70 de ani in urma vie, plina de viata, fermecatoare, exuberanta. De-un alt exemplu: Bulevardul Aviatorilor de acum, sa zicem 3 zile, e o mortaciune, sau ca sa fim corecti: un mort frumos. Ma rog, chestiunea nu prezinta importanta in speta, era zisa numai ca sa pricepem de ce va sa zica bulevardul e ceva vietuitoriu.
Prin urmare, orice gentleman care se respecta trebuie sa aiba propriul bulevard. O sa spuneti ca ati vazut si gentlemani fara bulevard cum ar fi de pilda pe cei de la tara. Ei bine aceia nu sunt gentlemani, aceia sunt gentlemani retrasi, care pastreaza aceleasi bune practici dar nu mai sunt de folos decat pentru a povesti sau a educa. Ca sa pricepeti mai bine: nu e totuna un ofiter activ cu un ofiter in rezerva, desi cei din urma sunt la fel de combativi, ordonati si onorabili, nu se poate pune decat in cazuri extrem de rare semnul de egalitate intre unii si ceilalti.
Bulevardul e bun pentru un gentleman, spre deosebire de (unele) femei, atat viu cat si mort. In momentele de vioiciune, aduce in nobilul suflet zambetul, ocazia de a saluta si a fi salutat, de a gratula si retiproca, de a-si etala cu lejeritate tinuta si de a schimba priviri discrete cu doamne maritate sau a risipi generos zambete adolescentelor. De aici, gentleman-ul podidit de Dumnezeu cu inspiratie isi ia portretele, aici observa defectele si calitatile concitadinilor, surprinde franturi de conversatii. In acest peisaj viu si familiar, este subiect de barfa si scandal, schimba opinii, se mira de stirile din presa alaturi de ceilalti nobili cetateni ai urbei si nu in cele din urma, aici isi face dezmortirea de dimineata, observa starea frunzelor de la mugure pana la covor ori se ascunde intr-un nor de fum parfumat sub umbrela.
In stare comatoasa, bulevardul se serveste fie in plimbare cu mainile la spate fie de pe banca, unde gentlemanul se pregateste din vreme si judicios pentru statutul de pensionar, savureaza cateva pagini dintr-o carte ori urmareste in dulce visare jocul pasarilor.
Cand e mort de-a binelea, locul e absorbit cu totul de fiinta acestuia. Aici, departe de zidurile casei poate medita masurandu-l cu mainile in buzunare si poate atinge acea stare unica numita amoc, care necunoscatorului ii pare nedigerabila ca un tutun englezesc dar care de fapt e o Nirvana a gentlemanului autentic.
Iata cum, batand un pic de coniac vechi in piua am ajuns la capatul prea scurtei povesti a primei achizitii fara de care viata unui gentleman e greu de conceput. Prin urmare, daca va aflati printre cei ce aspira la acest statut, musai sa aveti un bulevard al domniei voastre.
E sambata spre seara si toamna, permiteti-mi sa ma duc pe propriul meu bulevard sa gust apusul si o Flor de Selva.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu