Teatrul de strada

Ce-ati face daca intr-un parc, pe o banca, doua persoane ar incepe un dialog interesant insa pe un ton destul de ridicat. Poate ati trece, cu siguranta, insa cativa dintre voi v-ati opri si de la o oarecare distanta, ati asculta macar ceea ce se spune. Oprindu-va, veti antrena si pe altii, dialogul isi va continua cursul, se vor spune adevaruri ofensive sau mai putin, veti gandi, veti zambi jenati, veti mai zabovi. De banca se apropie o a treia persoana care intra in dialog cu cei doi, chestiunea se complica, lucrurile devin din ce in ce mai interesante si tot asa pana cand, intr-un sfarsit, dialogul se opreste iar cei implicati in poveste va vor anunta ca a fost o piesa de teatru.
Da, uneori artistul interpret sau autorul piesei doresc alt public decat cel care vine cuminte in fiecare saptamana in sala de spectacol. Pe de alta parte, multi dintre acestia din urma nu gasesc intotdeauna timpul sau cheful sa ajunga in sala, o parte dintre ei nu gasesc nici banii sa o faca, asa ca, insetati de frumusete si incapabili sa traiasca in afara ei, se plimba prin parc.
Saptamana urmatoare, batraneii care asistasera la povestea de vi-o spusei, se plimba, dragii si scumpii de ei pe aleile aceluiasi parc. Intr-un colt de spatiu verde, la un ceai, trei doamne si doi domni imbracati in costume de epoca reproduc un fragment dintr-un film de Mihalkov. Sufletul freamata, ochii se umezesc, ziua este imbracata pentru ei in straie de sarbatoare, poate chiar toata saptamana, rolul artei a fost atins.
Sunt doua sau trei lucruri de spus despre teatrul de strada.
El a existat intotdeauna, in evul mediu, aceasta forma de manifestare artistica, parte a artei laice, a reusit sa aduca atat in teartru cat si in muzica influenta care a spart globul de sticla al formelor de arta sacra si a condus la marile realizari ale epoci clasice si mai ales romantice. Rolul sau era acela de a oferi o alternativa vie si ieftina de arta, adresata publicului larg.
Imprumutand intr-o oarecare masura mijloace de expresie ale acestui gen, prin anii, 60-70, comerciantii americani realizau un soi de reclame live, starnind un viu interes dar nereusind decat in mica masura sa atinga scopul final, cel al vanzarii produsului, datorita publicului restrans carora li se adresau. Ramane insa vilva care s-a creeat in jurul acestei forme de reclama.
Piesele prezentate astazi de catre companiile care practica teatrul de strada, sufera dupa parerea mea de marea meteahna a imitarii unui gen de spectacol depasit. Cu alte cuvinte, zic eu, desi au avut o intuitie, o idee buna in reabordarea acestui gen, nu au fost capabili sa-si duca gandul pana la capat, textele si decorurile folosite fiind aceleasi cu cele ale evului mediu. Sunt convins ca exista public si pentru astfel de teme, teatrul de balci ori teatru de clovni, totusi zona din creierul meu responsabila cu marketing-ul urla ca alegerea unui alt gen de repertoriu, ar fi mult mai aproape de gustul publicului actual, nici atat de rasat si nici atat de handicapat incat sa guste astfel de teme.
Cred cu tarie in teatru, ca in forma artistica cu cea mai mare audienta si in urmatorul veac dar cu aceeasi hotarare consider ca trebuie sa-si regandeasca formele de expresie ale ultimelor decenii, intrucat, pe masura ce trece timpul, devine ilustrarea perfecta a expresiei: Mai intai faci pe prostul, pe urma faci pe desteptul, totul e sa nu faci pe tampitul.