Saga virtuala

Nevoia noastra din ce in ce mai acuta de frumusete, dreptate sociala, credinta in valori autentice, relatii umane sincere si bazate pe premiza bunelor intentii, dau nastere in fiecare zi, in fiecare an, unei stari de frustrare care a pus stapanire pe noi. Coplesiti de aceasta, hai sa-i spunem “depresie sociala” folosim ca supapa, fie filmul ori serialul de televiziune, fie jocurile de calculator, in special cele care ne propun o viata alternativa cu personaje simulate de calculator sau reale in cazul ultimelor jocuri de retea. Demonstratia acestei stari de fapt rezida in numarul incredibil de jucatori de pe serverele Warcraft, e-Republik sau Second Life. Nu este de uitat categoria celor care gasesc supapa acestei nemultumiri in lectura unor carti.
Fara pretentia de a inventa roata dar constient fiind ca marile idei sunt doar imbunatatiri ale unora mai vechi, imi permit sa fac scurte comentarii ale modalitatilor de divertisment descrise mai sus ca si alternativa la “depresia sociala” si sa propun astazi, in continuarea postarilor anterioare o noua forma de exprimare artistica si in acelasi timp de relaxare.
Atat filmul cat si cartea, desi admirabil concepute datorita faptului ca realizatorii acestor doua genuri sunt totusi niste profesionisti, sufera de marea hiba a lipsei de interactivitate. E adevarat, de-a lungul timpului s-a incercat modelul serialului interactiv a carui desfasurare este controlata de votul telespectatorilor. Oricare ar fi rezultatul, el nu reprezinta in acest caz o interactivitate reala, fiind opera unei decizii de grup, finisata de aceasi realizatori.
In cazul jocurilor realizate pe calculator, fie ele singleplayer sau in variantele pentru retea, interactivitatea exista, este chiar element fundamental, insa aceasta se margineste doar la actiuni. Bine, bine, o sa spuneti dar despre ce altceva ar trebui sa mai fie vorba. Ei bine, ar mai trebui sa fie vorba despre comunicarea starilor, despre sentimente, despre dialog in forma lui literara si neefemera. Mai pe romaneste, pot controla personajul creeat de mine in doar ceea ce priveste actiunile acestuia. El, nu sunt eu, nu ma reprezinta decat ca o masura a deciziilor de care sunt capabil, nu-mi exprima starile, nu creeaza in mine emotii rezultate din interactiune cu ceilalti jucatori sau cu personajele creeate de computer. Niste baieti se ocupa in sensul asta de inteligenta artificiala, se spune ca ar avea succes dar cui ii pasa. Mie nu, cel putin nu din punctul asta de vedere.
Asadar, am stabilit ce lipseste unuia dintre genuri si ce lipseste celuilalt. Exista o linie mediana care sa dea nastere unui gen imbunatatit? Daca mai adaugam ca ingredient nevoia fiecaruia dintre noi de a ne exprima ideiile si sentimentele(vezi numarul imens de bloguri) este, zic eu posibil sa gasim un gen lipsit de acele neajunsuri.
Iata ce propun: O cetate medievala sau chiar un oras, cu alte cuvinte o structura geografica capabila sa ofere suportul interactiunilor. Vorbesc evident de spatiul virtual. Fiecare player, blogger, frustrat, scriitor ratat, om singur, cetatean nemultumit de meseria pe care si-a ales-o, ma rog orice tovaras sau tovarasa care vrea sa intoarca pentru o ora pe zi spatele societatii reale, in favoarea unei realitati virtuale mai respirabile, se muta, virtual bineanteles intr-un spatiu din aceasta cetate. isi alege un stil de viata, in sensul ca poate opta sa traiasca din pescuit, poate fi preot in acel oras, rentier, cronicar, filozof, ma rog orice are chef si incepe sa-si scrie viata. Grijile, framantarile, ideile , bucuriile, ceaiurile de la ora 5, aventurile pe mare. In plus, din cand in cand, ca in orice roman care se respecta, intra in dialog cu ceilalti locuitori, in acelasi mod in care o facem in fiecare zi pe mess. Dialogurile se copiaza si se lipesc si ele in acest roman. Poate participa la adunarile din agora sau la predicile din biserica, poate ridica probleme, se poate casatori, se poate imbraca dupa bunul plac sau poate discuta lejer pe ulita, toate aceste actiuni incununate de sentimentele care il incearca cu aceste ocazii.
Specie a romanului fluviu, saga virtuala se deosbeste de romanul clasic prin aceea ca personajele nu sunt rodul imaginatiei unui singur autor, ci oameni reali cu reactii imprevizibile. Se deosebeste de simulatoarele de realitate prin aceea ca nu margineste capacitatea de interventie a utilizatorului la actiuni.
In incheiere sa va mai spun ceva, Platon a imaginat o republica in care valorile morale sa fie baza oragnizarii societatii, Plotin a incercat sa o puna in practica dar a esuat, Thomas Morus a imaginat si el o astfel de lume. Francis Bacon o scris o carte numita “Noua Atlantida” in care a imaginat o societate perfect ordonată şi o religie a armoniei. Utopia a constiuit dintotdeauna, prin insusi definitia termenului o aspiratie a omenirii, poate ultima. Marea hiba a fost ca niciodata nu a putut fi pusa in practica niciuna dintre aceste tipuri de societate, si e normal, cine ar avea resursele sau ar fi dispus sa-si puna pretioasa viata in slujba unui experiment.(In afara astora care am suportat volens-nolens comunismul). Acum avem la dipozitie mijloacele tehnice pentru a verifica, macar de amorul artei, viabilitatea acestor idei. De ce? Pentru ca oricum, daca nu stim ce vrem stim cu siguranta ce nu vrem, pentru ca e distractiv, pentru ca aspiram de cateva mii de ani la asa ceva si pentru ca oricum pierdem vremea aratand pe bloguri ce scriitorii lu’ peste suntem.