Neo-povestea

Uitata ori citita pe furis, in vremea din urma, povestea a ajuns sa se constituie in mijloc de psihoterapie la autori precum Nossrat Peseschkian, vanata prin anticariate ( vezi Golestan de Saadi) dar de cele mai multe ori ceruta mai in gluma mai in serios de soti ori sotii in cautarea unei explozii interioare de culoare si frumusete cu happy-end (vezi partenerul de viata “Spune-mi o poveste!”).
O.K., o sa spuneti dar orice film e o poveste. Asa e, intr-un anumit sens este o poveste doar ca avand o puternica legatura cu realitatea, nepermitand iesiri in afara legilor fizicii asa cum o cunoastem astazi si incarcata fiind cu stari neutre, violente sau negative si in foarte mica masura pozitive fuge de specia literara cu acelasi nume. La urma urmelor, ce tot teoretizez atata, stiti cu totii ce e o poveste.
Baietii de mai sus, cei care se ocupa cu scormoneala in polonicul de creier cu care ne mandrim atata, au impartit chiar aceste povesti, in instrumente terapeutice pentru copii si pentru adulti. Difera evident natura continutului dar esenta, zic eu, ramane aceeasi si in special, elementul comun, interesul irezistibil pe care-l produce, forta de atractie hipnotica.
Nu ma credeti?
Hai sa va spun o poveste!
Mi s-a povestit ca odinioara un mai-mare azvarli o piatra in capul unui biet dervis, care nu putea sa se razbune. Omul lua piatra si-o pastra. Am glumit nu va spun nicio poveste, am vrut doar sa va arat cum va schimbati brusc pozitia pe scaun si deveniti foarte atenti.
Iar trebuie sa adaug ca, in momentul de fata, dincolo de atractia pe care o exercita, povestea trebuie interpretata, trebuie adusa intr-un cadru adecvat. La lumina focului ori la vuietul viscolului, in mijlocul naturii varatice la ceasul pasarilor de noapte, spusa de batran cu barba ori de nimfa in strai lung si alb, scrasnita de barbat aprig, imbracat in zale, zisa in cor blond de ingeri.
E diferita de forma de dialog propusa ieri, prin faptul ca e unilaterala. Spectatorii sunt muti, “vad cu ochii mintii”. Tentatia imensa este aceea ca, astia din urma, cei dintre sedile, sunt cei mai buni realizatori de efecte speciale iar imaginile realizate de ei se intiparesc mai adanc decat orice scenografie, evadeaza in fata aspectelor care nu le plac din motive personale si mangaie dureri vechi in fata unor pilde cu straie de vesnicie.
Specie a povestii de copilarie, de provenienta araba, asiatica, africana ori europeana, utilizand mijloace de expresie adecvate publicului matur, spusa si nu citita de artist, presarata la nevoie cu cantece, avand un carcter profund pozitiv, folosind imagini fara niciun punct comun cu realitatea imediata, pilduitoare ori nu, spusa la ceas si loc potrivit.
Acum hai sa va si spun o poveste!
Ia cumparati bilet ca si artistii e oameni!