Doamnelor si domnilor, dincolo de ecranele calculatoarelor, departe de internet, fax-uri, telefoane mobile, mp3 playere, lcd-uri si alte plasmuiri, in puful primei zapezi, se intampla lucruri vechi cu oameni reali, imbracati in sube grele, inarmati cu topoare si cutite, purtand in brate ligheane cu sange, aprinzand focuri cu miros de par ars alungatoare de pieze rele, privind hipnotizati, cu ochi tulburi de bautura sacrificiul iernii.
Dupa sacrificarea si parlirea ritualica si curatatoare, Marele Animal este dus cu icneli si valatuci de aburi, iesind din grumaji nebarbieriti, pe masa mare din bucatrie, pentru a fi cu stiinta straveche transat si impartit de oameni priceputi, prin sangele carora mai curge inca esenta primordiala, in care tainic s-au amestecat dintru inceputuri viata si moartea.
Mucosi si zgribuliti, tancii curata pe la colturi capatani cu usturoi asteptand din mana inrosita de sange si frig prima bucatica de soric tavalita prin castronul de sare. In timpul asta, ceaunul de mamaliga pufneste moseste pe plita, imbatat de miroasele din ibricul cu tuica dreasa cu zahar si piper, care fluiera zglobiu alaturi de tuciul mic al casei care isi ia locul in asteptarea jertfei ritualice.
Cat timp ma injurati printre dinti pentru povestea asta spusa in plin Post al Craciunului, musai sa va astern si doua trei cuvinte despre relatia veche si cam trecuta cu vederea intre micul burgez, orasean ori retras la mosie, si sfantul porc.
Micul burghez, prin esenta lui, are doua caracteristici directoare, o continua aspiratie spre independenta materiala si respectul pentru sine insusi. Amandoua converg minunat in procuparea anuala pentru stapanirea vremelnica asupra ramatorului domestic, ingrasat batraneste cu laturi nu cu furaje, tratarisit cu painea uscata, ceva malai, coji de cartofi si alte alea ramase in urma nobilului stapan.
Orice mic-burghez care se respecta, si sa nu va mire atitudinea mea axiomatica, trebuie sa creasca un porc. In primul rand, dincolo de aspectele practice, care sunt evidente pentru toata lumea, existenta vietatii uriase, ii satisface orgoliul de proprietar. Pe urma, gestul simbolic de a nu cumpara carne din super-market, la un loc cu toata lumea, in perioada sarbatorilor de iarna, si ceva vreme dupa, reprezinta o declaratie de independenta fata de imperialismul nascut sa-l sufoce. Nu in ultimul rand, controlul personal asupra calitatii fripturii din propria farfurie il face sa se simta oarecum impacat cu faptul ca, impotriva prescriptiilor medicale, se infrupta din bunatatile stramosesti.
Trecand peste teoria relatiilor intre mic-burghez si porc, va chem in perioada asta in taramul magic al porcariilor, printre cratiti, oale si mirodenii, invitandu-va sa nu uitati ca, printre talentele nobile ale gentleman-ului, trebuie sa-si faca locul si cateva apucaturi un pic mai barbare la care il obliga traditia, cu speranta ca treziti de mirosul cuvintelor mele nu veti creste o generatie care va fi convinsa ca suncile si carnatii cresc in cocotieri ci, ca oameni seriosi ce sunteti, le veti pune cutitul in mana si hartanul de carne cruda dinainte, turnandu-le intru geros botez o cana de vin fiert pe Play Station si una de tuica fiarta pe tastatura.
Revenind la ..porcul nostru care sade vested pe masa, dupa primele miscari de transare pe lung, menite sa-l desparta in doua emisfere, speram noi ale unui singur proprietar, din cazaturile ramase de pe la coada, de pe la gat si de pe unde mai aluneca bezmetic cutitul in mana putin abtiguita, gospodinele vrednice fac urmatoarea tratatie: Se arunca in tuci bucatelele de carne mai grasuta, nu e gustare de domnisori cu cinci indigestii pe saptamana, se presara neglijent ceva sare si piper mai cu deosebire. Se ia o mana din cateii de usturoi pregatiti pentru amestecul de carnati si cativa mieji de nuca pititi in asteptarea cozonacilor si se zdrobesc impreuna, in piua de lemn. Cand amestecul a devenit pasta, se toarna incetisor fir auriu de undelemn si se freaca gospodareste pana ajunge vartoasa imputiciunea. Primeste si ea un pic de sare. Cand sfaraiala din tuci s-a prajit in propria grasime, nu uitati sa mestecati din cand in cand, fiindca se cam lipeste, se basculeaza mujdeiul peste carne si ca sa deruteze total preacinstitele nasuri se completeaza cu un castron potrivit cu barnza de burduf cu miros ciobanesc, faramitata. Se mai lasa un strop sa cleveteasca pe foc si pe urma se rastoarna in castronul mare de lut smaltuit. Se tranteste si infierbantata mamaliga pe un fund de lemn dupa care se serveste boiereste sau taraneste, insotita de canita de pamant cu tuica fiarta.
Ziua e lunga boieri dumneavoastra!
Hai, sanatate!
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu